miercuri, 7 septembrie 2016

O sticla stramba si o inspiratie lipsa

Tare greu a mers cu inspiratia in ultimele saptamani. Poate unde am fost si in vacanta si, in loc sa fac lucrurile pentru care n-am avut timp in restul anului, m-am lenevit de tot. M-am tot uitat la puzderia de obiecte frumoase si...goale care asteapta aliniate pe rafturi sa ma ocup de ele. Acum, ca am asa de multe, parca si pretentiile mele se ridica la alt nivel, nu mi se mai pare deosebita chiar orice sticla care imi pica in mana. Forma fiind direct legata de inspiratie, zau ca s-au dat duse amandoua, fiind la randul lor in concediu, probabil.
M-ar fi tentat sa incerc un model ca cel de mai jos, realizat pe o sticluta vintage, spectaculos si jucaus.

Pare complicat, dar nu este. Iti trebuie doar contur acrilic, culori de sticla si o mana sigura la desenat. N-am incercat niciodata sa fac ceva fara servetel, am renuntat la culorile de sticla semitransparente de ceva timp deoarece miros tare a solvent si nu sunt prea indicate in interior, in spatii inchise, mai ales in apartament, sunt cam nocive, uneori imi dadeau si o usoara ameteala. Dar rezultatul acesta cu suprafete lasate transparente se poate obtine si folosind servetel, numai ca muncesti mai mult si consumi material mai mult. Sau poti sa decupezi hartie obisnuita, dar este ceva mai putin maleabila, mai greu de lipit direct pe suprafete lucioase ca sticla. Voi face o demonstratie intr-un articol daca am rabdare.
Acum ceva timp, consortul meu si principalul furnizor de sticle s-a prezentat cu o noua achizitie, o sticla cu maner, gen carafa. Am vazut ca sunt oarecum la moda, in sensul ca exista destule bauturi ambalate in acest tip de sticla.
Sticla mea este asimetrica, pieptoasa in sensul ca este bombata intr-o parte, dar are un detaliu foarte frumos, un model in relief cu ciorchini de struguri si frunze. Am invartit-o pe toate partile si m-am gandit pret de o saptamana. Era clar ca trebuie evidentiati strugurii din sticla, era pacat sa-i acopar. Mi-a venit o idee si am vopsit sticla pe sfert, apoi am lipit hartia de orez pe restul. Dupa care am pierdut inspiratia si ideea initiala mi s-a parut o prostie. Degeaba am rasfoit cele 300 de servetele (hi, hi) pe care le am, nu gaseam combinatia potrivita si pace. Sticla a zacut inca trei saptamani, uitata.
Ieri am avut revelatia, uitandu-ma la un servetel de dimensiuni mici. Apoi am terminat-o... Partea cu hartia de orez este translucida pentru a lasa vizibil nivelul lichidului din interior.



4 comentarii:

  1. Ti-au iesit excelent! Imi place mult cum le realizezi.
    Si e bine ca nu le-ai abandonat!
    Zile frumoase si inspirate de septembrie!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, de obicei ma apuc de ele cand am si "viziunea" gata si atunci merge repede, dar mai clachez si eu cateodata cu inspiratia.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi se intampla si mie sa ma blochez... prin toate domeniile de activitate - ma amuz unoeri gandindu-ma ca deh, asa sunt "artisitii", au si astfel de momente.. :)))).
    Sticla a iesit minunata. E atat de fain efectul vizual creat si combinatia intre semi-transparentul dat de hartia de orez, partea vopsita si cea decorata cu servetel <3.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Uneori imi vine inspiratia seara, cand sunt gata sa adorm, imi vine sa sar din pat, nu alta...

      Ștergere