miercuri, 7 septembrie 2016

Greseli in decorarea cutiilor din lemn

Recunosc ca, din cand in cand, atunci cand sunt in pana de idei, dau o raita pe net ca sa descopar stiluri si tehnici de decorare a diverselor obiecte. Exista o panoplie atat de larga de metode incat este imposibil sa nu sara inspiratia de undeva. De multe ori intru pe site-urile de profil si ma uit ce mai vinde lumea. Cu aceasta ocazie constat ca, in ciuda atator tutoriale si sfaturi online, exista inca persoane care nu pricep si pace la ce se refera tehnica servetelului sau decoupage-ul si care este scopul acesteia.
Servetelul, ca "materie prima" este folosit de aceia care vor sa creeze obiecte aparent pictate sau desenate. Ca urmare, arta in aceasta tehnica este aceea de a finisa obiectul astfel incat privitorul sa nu-si poata da seama daca acesta este pictat sau imprimat cu o imagine.
Asa cum am spus de multe ori, sticla este suportul meu preferat, dar nu m-am dat in laturi nici de la lemn, am decorat tavi sau cutii din lemn, tavile pentru ca sunt plane si usor de umplut, cutiile pentru ca sunt utile si cautate de clienti. Dar cutiile au dezavantajul ca inghit mult material, au multe suprafete si unghiuri si trebuie sa fii atent cand lucrezi, iti iau mai mult timp.
Si eu am dat rateuri ca toata lumea, adica am gresit modelul, culoarea, am considerat ca pe acestea nu le pot vinde, le-am pastrat pentru mine. Se pare insa ca unii nu au acest simt autocritic. La un moment dat sotul meu m-a intrebat ce vad eu anapoda la o cutie pe care o gasisem pe net. El nu observa ca ar avea ceva defect, in timp ce mie mi se parea oribila. Chestie de ochi, cum s-ar zice. Fiecare percepe altfel culorile si formele.
Si totusi unele lucruri nu pot fi ignorate. Am incercat sa sintetizez putin ceea ce am observat mai ales la obiectele puse in vanzare in magazinele de handmade de la noi.
1. Aplicarea servetelului direct pe lemn.
Sa nu grunduiesti suprafata este o economie...paguboasa. Este drept ca lemnul brut are nuante deschise, galbui, dar acestea nu sunt uniforme si pot influenta culorile modelului la lipire. In plus, cutia va arata neglijent, neterminata.
2. Nedecorarea tuturor suprafetelor.
Nu zice nimeni ca trebuie sa umpli fiecare coltisor, dar nici sa lipesti ceva pe capac si asta sa fie tot. Suprafetele acelea "striga" dupa ceva, orice. Fie folosesti culori deosebite/contrastante, fie asortezi modele de pe alte servetele sau adaugi ornamente din alte materiale... Trebuie sa vezi ce se potriveste. Asta ne conduce automat la urmatorul punct.
3. Prea multe aplicatii.
Buuun, ai lipit modelele decupate, ai completat cu culori acrilice, ce urmeaza? Foarte multi nu stiu unde sa se opreasca. Urmeaza... de toate. Borduri din dantela, nasturi, pietricele, funde... Mai mult nu inseamna neaparat bun gust sau calitate. Atentie mare la dantela! O fi la moda, dar pe obiecte pare batranicioasa. Am vazut cutii cu model superb stricate de dantela ce inconjura capacul sau partea de jos. Sau flori din textile ce acopereau florile modelului lipit.
4. Ignorarea interiorului
Daca vrei o cutie perfcta, te straduiesti sa o decorezi si pe interior. Este un contrast mare si neplacut cand o deschizi si iti sare in ochi interiorul din lemn brut. Interiorul capacului poate avea acelasi model ca in exterior, iar restul poate fi doar vopsit si lacuit.
5. Lac de crapare aplicat peste model in culori prea sterse.
Crapaturile si aspectul vintage sunt spectaculoase, dar pot fi prea accentuate si pot acoperi modelul de dedesubt. Se realizeaza crapaturi in jurul modelului daca culorile sunt prea deschise, iar contururile neclare.
Si acum, pentru ca tot am criticat, iata cateva cutii gasite pe net, realizate "ca la carte".

Cutie de Agnieszka Radtke
Realizata de Carmen (CarmenHandCrafts)

Cutie de Anna (onceuponcraftingtime.blogspot)
Realizata de Anna Chlasta (annadecoupage.com)
Realizata de Martaky
Realizata de Dominique (craftingbydominique.wordpress)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu